Recunoscând importanța patrimoniului de monumente istorice și de obiecte de artă aflat în proprietatea comunităților reformate din Ardeal, Eparhia Reformată din Ardeal a încercat, în mai multe rânduri de-a lungul secolului al XX-lea, să realizeze o evidențiere completă a acestora. Prima încercare a avut loc în 1904, la solicitarea Consiliului Director, când listele destinate nou-înființatei Comisii pentru Monumente Istorice au fost întocmite de preoții și curatorii comunităților. Fiabilitatea conținutului acestora este variabilă, întrucât persoanele care au realizat evidența nu erau specialiști. O muncă mult mai profesionistă a fost realizată de László Debreczeni (1903–1986) între 1928 și 1936, care a consemnat sau desenat monumente și obiecte de artă în 512 localități ale eparhiei de atunci. Fondul, cuprinzând 2200 de foi de schițe, a fost completat cu circa 750 de fotografii realizate în anii 1930 de Ákos Darkó (1888–1958). În 1948 a fost întocmită o scurtă evidență în limba română, în care, pe lângă imobile, au fost inventariate și bunurile mobile. La ordinul statului, în anii 1970, angajaților muzeelor județene li s-a dispus să înregistreze obiectele cu caracter muzeal păstrate la comunități. În legătură cu aceasta se poate afla faptul că, în 1971, eparhia reformată a dispus întocmirea unei noi evidențe. Cu toate acestea, la începutul secolului XXI, Eparhia Reformată din Ardeal nu dispunea de cunoștințe fiabile și de specialitate, care să cuprindă toate comunitățile, privind bunurile mobile aflate în proprietatea acestora.

Începând din anii 2000, au fost demarate mai multe cercetări, în cadrul cărora bunurile mobile aflate în proprietatea comunităților reformate din Ardeal au fost înregistrate, parțial sau integral. Aceste cercetări nu au fost inițiate la solicitarea Eparhiei Reformate din Ardeal, ci s-au constituit datorită interesului profesional individual și hotărârii câtorva cercetători tineri, care au reunit un grup ce a asigurat, prin diverse finanțări și proiecte, condițiile materiale necesare desfășurării cercetărilor. Conducătorul grupului a fost profesorul de teologie dr. Dezső Buzogány, care inițiase anterior transcrierea și publicarea proceselor-verbale de vizitații protopopești păstrate din secolele XVII–XVIII. Pentru ilustrarea volumelor, a fotografiat și a publicat în cadrul acestora obiecte materiale păstrate în mai multe parohii. La această activitate s-au alăturat studenți de licență și de doctorat, în persoana teologului Sándor Előd Ősz și a istoricului Levente Tóth. Pe parcursul transcrierii surselor a apărut necesitatea întocmirii unui catalog de specialitate al obiectelor menționate în texte. Astfel, în 2005, grupul de cercetare s-a extins cu istoricele de artă Mária-Márta Kovács și Iringó T. Horváth, care și-au asumat identificarea, documentarea și studierea bunurilor mobile de epocă (odoare bisericești și textile). Prima lucrare comună s-a desfășurat în fosta regiune Hunedoara–Zarand, urmată de cercetarea patrimoniului păstrat în comunitățile fostului Capitlu de la Nagysajó (Șieu-Odorhei), iar apoi a fost prelucrat materialul documentar și obiectual al fostului protopopiat reformat de pe Târnave (Küküllő). În cadrul acestei din urmă cercetări, evidența de specialitate a orgilor a fost realizată de Dávid Sipos. Membrii grupului de cercetare au înființat, în 2012, asociația numită Societatea Pokoly, făcând referire la activitatea lui József Pokoly, autorul lucrării Istoria Bisericii Reformate din Ardeal, profesor de teologie și istoric bisericesc.

Pe lângă proiectele conduse de Dezső Buzogány, începând din 2007, dintre membrii grupului de cercetare, Levente Tóth, Mária-Márta Kovács și Iringó T. Horváth s-au alăturat proiectului intitulat Monumente ecleziastice în Bazinul Carpatic, depus de Direcția Muzeelor Județului Hajdú-Bihar din Debrecen, finanțat de OTKA (Fondul Național de Cercetare Științifică din Ungaria) și condus de Emőke P. Szalay. Evidența cuprinzând întreaga proprietate imobilă și mobilă a comunităților s-a desfășurat pe teritoriul protopopiatelor reformate Erdővidék, Kézdi-Orbai și Sepsi până în 2011. A urmat, între 2013 și 2017, proiectul Cercetarea monumentelor ecleziastice în Bazinul Carpatic, în cadrul căruia s-au desfășurat cercetări în comunitățile protopopiatului reformat Görgény (Gurghiu). Tot atunci li s-a alăturat cercetării și Sándor Előd Ősz. Al treilea proiect a purtat titlul Cercetarea și studierea monumentelor ecleziastice în Bazinul Carpatic și a vizat, din punct de vedere teritorial, fostul protopopiat reformat Dés (Dej).

Anul 2014 a reprezentat un moment de cotitură, când Consiliul Director al Eparhiei Reformate din Ardeal a adoptat hotărârea privind înființarea muzeului, iar ulterior, în 2016, a fost desemnată clădirea acestuia și au fost angajați muzeografi Mária-Márta Kovács și a Iringó T. Horváth. Atunci a început documentarea, ordonarea și ambalarea de protecție, realizate de specialiști, a materialului arhivistic și a obiectelor cu valoare muzeală ale comunităților, la nivelul întregii eparhii. Lucrarea a fost realizată de Societatea Pokoly din fondurile obținute printr-un proiect câștigat la Comitetul Memorial al Reformațiunii, iar cadrul material al activității de cercetare, a fost asigurat de Eparhia Reformată din Ardeal.

Datorită acestei finanțări, până în noiembrie 2025 a fost realizată documentația detaliată a obiectelor de patrimoniu ale tuturor celor 670 de comunități aparținând Eparhiei Reformate din Ardeal. Ordonarea sistematică a cuprins și materialul comunitar cercetat între 2005–2016 prin intermediul proiectelor, unde a reprezentat un ajutor extraordinar faptul că, în aceste locații, era necesară doar ordonarea și ambalarea obiectelor. Metoda de lucru dezvoltată datorită experienței acumulate de-a lungul a aproape două decenii contribuie în mare măsură la eficiența activității de teren. După evaluarea stării de conservare, membrii grupului au realizat examinarea categoriilor de obiecte corespunzătoare specializării lor. În cursul activității, pentru fiecare obiect de patrimoniu s-a întocmit o fișă detaliată și documentație fotografică, iar documentele de arhivă au fost curățate, ordonate și digitalizate. În cadrul ambalării de protecție, odoarele au fost introduse în saci individuali de pânză, croiți la dimensiune. Textilele din secolele XVII–XVIII au fost așezate individual pe cilindri de carton, între foi de carton neutru din punct de vedere acid; între straturile obiectelor brodate cu fir metalic s-a introdus hârtie japoneză, apoi acestea au fost acoperite cu pânză. Pe eticheta aplicată pe ambalajul de protecție sunt înscrise principalele date de identificare ale obiectului. În final, ținând cont de aspectele privind conservarea, obiectele au rămas, pe cât posibil, la locul lor original. După ordonarea arhivei, dosarele de documente au fost introduse în coperte de tip „pallium”, apoi plasate în cutii de arhivă neutre din punct de vedere acid, pe care a fost consemnat, în mod sumar, și conținutul acestora. În cursul activității de teren a existat și posibilitatea de a atrage atenția preoților asupra valorilor existente la comunitate și asupra modului în care pot asigura conservarea acestora. Datorită relațiilor astfel create, un număr tot mai mare de conduceri de parohii se adresează specialiștilor muzeului și ai arhivei pentru consiliere privind conservarea sau restaurarea.

Competența Muzeului Reformat Ardelean nu se extinde asupra transferării sau transportării obiectelor de patrimoniu aflate în pericol, instituția putând doar formula o recomandare în acest sens. În unele cazuri, preoții predau spre păstrare obiecte provenite din comunități diasporice sau desființate, iar, în alte situații, obiecte scoase din uz sunt depuse la muzeu. Motivul principal al acestui fapt este că obiectele nu mai sunt folosite de comunitate din cauza deteriorării sau a materialului din care sunt confecționate (în special staniu), sau, în cazul textilelor, din cauza dificultăților de depozitare. Astfel, deși colecția muzeului se îmbogățește, patrimoniul acesteia nu este caracterizat de cele mai valoroase sau mai calitative obiecte de artă. În privința fondului de arhivă, Consiliul Director al Eparhiei Reformate din Ardeal a adoptat deja în 2002 o hotărâre privind depunerea documentelor comunităților aflate în curs de dispersare la Arhiva Eparhială Reformată din Ardeal sau la una dintre arhivele protopopești.

Prelucrarea datelor colectate pe teren este un proces de durată. La solicitarea Eparhiei, pentru comunități, oficiile protopopești și eparhie se întocmește, pentru obiectele de patrimoniu, o evidență sumară, de tip inventar, însoțită de imagini, iar pentru materialul de arhivă, un registru detaliat, pe poziții. Pentru a putea naviga în volumul mare de date și de documentație fotografică, ar fi indispensabilă o bază de date bine structurată.

Versiunea anterioară a textului a fost publicată:

T. Horváth Iringó: Ingóságok értékmentése az Erdélyi Református Egyházkerületben. In: Collegium Doctorum, 21. (2025/1), 35–39.